Prezentare

Astăzi, în societatea modernă, femeile studiază, lucrează și se dezvoltă personal, până într-un moment în care apare dorința de a avea un copil, iar ulterior se concretizează… ca și cum ar exista două lumi paralele: pe de o parte, o lume a dezvoltării, a individualizării, iar, pe de altă parte, o lume a maternității. Un univers necunoscut, în care apar cuvinte precum ,,femeie gravidă”, ,,naștere”, ,,nou-născut”, ,,mamă”, ,,alăptare”.

Evoluția societății prezintă un progres neîncetat cu privire la dezvoltarea științei medicale. A trecut ceva timp de când femeile nășteau acasă, cu ajutorul unei moașe; acum, ele sunt supravegheate de un ansamblu de specialiști: moașe, obstetrician, ginecolog, biolog, ecografist, anestezist, pediatru, persoane autorizate și specializate în diferite ramuri ale medicinei.

De asemenea, au apărut noi orientări de clasificare a maternităților de nivel I, II și III. Toate aceste modificări le vom discuta pe acest blog. ( ecografia, mobilizarea în timpul travaliului, locul și experiența trăită de tată, haptonomia, dar și viața curentă sau ceea ce se întâmplă cu mama după naștere, la maternitate, apoi întoarcerea acasă). Vor fi prezentate cele mai noi date medicale și termeni utilizați de profesioniști explicați pe înțelesul tuturor.

Numeroase sfaturi practice vă sunt propuse pentru a vă ușura viața de zi cu zi, în timpul sarcinii și după naștere.

Acest blog este conceput de o asemenea manieră încât să vă ajute pe acest nou drum, în această nouă parte a existenței, atât de prețioasă și de excepțională.

Reclame

Un gând despre ”Prezentare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s